ARTA SPIONAJULUI-OFITERI SUB ACOPERIRE
Cei implicati numesc spionajul "Marele Joc". Un joc de societate. De-a realitatea. Rafinat, subtil, crud. Fara reguli si fara final. Am vorbit cu cativa jucatori - oameni fara fata, cu minti de derbedei si suflete de patrioti. Mi-au spus ca nu poti sa pui mana pe informatia vitala pentru tara ta decat daca minti, furi si inseli. Ca sa poti face asta - pentru tara si nu in interes personal - trebuie sa fii un om de treaba, hotarat si fara multe intrebari in suflet. Asa sunt ei. Fac ce au de facut si gata. Traiesc intr-o lume apasata de propriile ei taine si de faptul ca orice inseamna de fapt altceva.
Trecem zilnic pe langa spioni
Florian Garz a lucrat in informatii militare tot timpul Razboiului Rece. Va implini curand 70 de ani. E un batran inalt. A fost candva un barbat frumos. Nu crede nimic. Nu vede decat minti luate in posesie de alte minti. Mi-a povestit despre acoperiri: "Bucurestiul este cadrul operativ in care-si desfasoara activitatea agenti si ofiteri acoperiti din serviciile noastre si din servicii straine. Ei culeg informatii, se intalnesc, schimba mesaje, sub privirile a doua milioane si jumatate de cetateni, care zilnic trec pe langa spioni. Orice spion are o acoperire." Acoperirea este o identitate legendata - spionul se prezinta intr-o alta calitate si sub alt nume decat cele reale. Poate fi legala (pasaport diplomatic) ori ilegala (acte false). Chiar daca este prins in flagrant, spionul cu acoperire diplomatica nu poate fi judecat. Va fi expulzat. Contrainformatiile statului-gazda pornesc de la premisa ca toti diplomatii sunt spioni si-i urmaresc pe toti. Diplomatii stiu si se uita mereu in spate, unde de cele mai multe ori vad filajul. "Pasaportul diplomatic iti garanteaza ca nu vei fi arestat, dar nu-ti garanteaza viata. O masina condusa de un betiv poate sa dea peste tine si mai exista varianta sa fii impuscat cu un cartus cat un bob de piper, infectat cu tuberculoza rezistenta la antibiotice. Vei fi un diplomat care a murit la post, desi in urma cu doua zile era sanatos tun". Cand imi explica asta, Florian Garz e chiar didactic.
O acoperire semilegala poate fi cea de jurnalist sau om de afaceri. Ultima este din ce in ce mai mult folosita - informatiile economice devin tot mai importante. Daca in perioada Razboiului Rece agentiile de spionaj alocau 4-5% din resurse pentru informatii economice, acum spionajul economic poate consuma pana la 45% din resurse. "Nu exista companie serioasa, mai ales cele transnationale, care sa nu aiba serviciu de spionaj propriu", spune colonelul Garz.
Impersonare si filaj
Cea mai spectaculoasa dar si cea mai riscanta ramane, desigur, acoperirea ilegala. Un procedeu des folosit este impersonarea. Colonelul povesteste simplu, ca o reteta de paprikas: "un cetatean maghiar a murit intr-un accident; s-a inecat in Balaton; nu i s-a mai gasit cadavrul; poate l-ai inecat chiar tu." Ofiterul acoperit preia identitatea ramasa vacanta si locul in societate al disparutului. Acestia sunt ofiteri deplin conspirati sau fantome. Nici nu trec pe strada pe care se afla ambasada tarii lor. Inainte de a se stabili in statul-tinta, fac ocolul lumii, ca sa-si stearga urmele. Iau legatura cu controlorii lor pe teritoriul altui stat, sau prin legaturi conspirate.
Mi-a mai povestit Garz si despre filaj. "La o intalnire cu agentul pleci cu trei ore inainte. Daca ai constatat filajul pe urmele tale, te duci acasa si te culci. Restul sunt povesti - ca rupi filajul, ca-l prafuiesti - toate sunt povesti. Nu faci asa ceva, pentru ca risti - acoperirea ta si poate chiar viata agentului. Rusii au inventat o metoda pentru ca spionii lor cu acoperire diplomatica sa poata iesi din ambasada fara sa fie observati. In principiu, intrarile si iesirile din ambasade sunt monitorizate de contraspionajul statului-gazda. Atunci cand cineva urmeaza sa aiba un contact operativ important, se organizeaza iesiri in cascada - intr-un interval de 20 de minute ies 50 de persoane. Unul dintre cei ce ies este spionul care urmeaza sa mearga la intalnire. Dar nu sunt destule echipe sa-i fileze pe toti."
"Cum il sustine funia pe spanzurat"
"Ca sa te poti intalni cu agentul - continua Garz sa povesteasca - si sa faci schimb de informatii, trebuie sa cunosti Bucurestiul cum nu te cunoaste mama ta pe tine. Trebuie sa stii unde sunt sediile SRI, SIE, MapN - oficiale, si conspirate. Trebuie sa stii unde sunt toate obiectivele de securitate nationala. Acolo nu-ti dai intalnire, locurile sunt supravegheate, fotografiate si filmate. O casuta tainica nu se foloseste de doua ori, pentru ca te-ai dus naibii. Spionul nu va intra in situatii care sa-i compromita acoperirea. Se va apropia de informatie cat ii permite legenda. Daca e cersetor si supravegheaza intrarea in Ministerul Apararii nu intra in restaurantul de peste drum.
"Cand m-am prezentat la post la Ankara, unde am fost atasat militar adjunct - povesteste Garz - m-a primit ministrul Apararii, care mi-a spus: <<Ne bucuram ca sunteti aici, va vom sustine!>> Iar eu am gandit: cum il sustine funia pe spanzurat. Astea sunt relatiile diplomatice. Cand am plecat, acelasi general mi-a spus: <<Domnule maior, am informatii precise ca, pe timpul sederii dumitale aici, ai fost foarte activ. Imi pare rau ca nu te-am prins>>. Eu am raspuns: <<Domule general, mie nu-mi pare rau>>. Ca spion, daca ai fost prins, nu recunosti nimic. Negi pana in pinzele albe."
Semaforul si transferul de informatii
S.I., fost spion si el, vede strada altfel decat un om obisnuit. Si pe oameni ii vede altfel. A lucrat la Lisabona. Explica fara ifose si fara falsa modestie: "Vorbesc franceza foarte bine si portugheza ca si cum m-as fi nascut la Lisabona. Am facut mii de fotografii. Stiu sa folosesc cifrul. Vad filajul foarte bine, de asta poti sa fii sigura; in dosarul meu de contrainformatii scrie ca nu pot fi filat."
Ma plimba cu masina prin Bucuresti sa-mi arate unde se pot face contacte-fulger, pentru transmiterea de materiale. Filajul e la 20-30 de metri in spate. Loc suficient ca, daca straduta e cotita, sa existe momentul de izolare in care ofiterul si sursa sa transfere rapid materialul de la unul la celalalt. Cei doi pot purta un semn ca totul e in regula - un fular rosu. Metoda se numeste "semafor". Au o ora fixa de intalnire: 4.03 p.m. si un loc foarte precis - la jumatatea strazii Intrarea Jijia, care se deschide din Polona. Pentru ca strada e in zig-zag, locul acela nu poate fi vazut de filaj, din oricare parte ar veni. Gangurile din zona "13 septembrie" au fost folosite de generatii de elevi ai scolii romanesti de spionaj. Orice loc ascuns, dar care pare la vedere, e propice pentru transferul de informatii. Interlocutorul meu insista mult pe momentul de izolare. "Si cand folosesti o <<casuta postala>> trebuie sa ai momentul de izolare - la depunere si la ridicarea materialului". Spionajul, ca si spovedania, e o taina. Pentru implinirea ambelor e nevoie de doua lucruri - informatia si intimitatea - explica S.I.
Cateodata e nevoie si de umor. Dupa ce venise dreapta la putere in Portugalia, spionul a vazut in spate cinci masini de filaj. Il presau. A trimis un coleg dupa ziare. Filajul, dupa el. Apoi pe sotia atasatului militar. Idem. A vorbit cu toata lumea din ambasada si au plecat, pe drumuri diferite spre Sintra - un loc pitoresc de langa Lisabona. S-au intalnit acolo. Locul colcaia de masini de filaj. Ii aruncasera unii peste altii. Dupa asta baietii de la securitatea interna s-au potolit.
Tinta
Ultima discutie am avut-o la SIE - cartierul general al spionajului romanesc. M-am intalnit cu un sef de structura. N-am voie sa-i public numele.
Aveam in fata un spion adevarat. Unul care, ca sa folosesc expresia cuiva din bransa, inca mai "baga mana-n coca". Maruntel, negricios, foarte politicos si foarte calm. Venise saptamana trecuta dintr-o tara a lumii a treia. Zambet placut, fata rotunda. Genul care iti inspira incredere. Varsta - oricare intre 30 si 60 de ani. Cu o cafea in fata (eu) si un ceai (el), ofiterul a inceput sa ma prelucreze. "Traim intr-o lume in care accesul la informatie este resursa de putere. Tari si organizatii isi protejeaza informatiile cu sisteme din ce in ce mai sofisticate. Dar sistemele sunt manevrate de om. Iar omul poate fi influentat, constrans, santajat, compromis, manipulat, educat. Sa zicem ca ne intereseaza programul de inarmare al statului Alfa. Identific toti posibilii detinatori ai informatiei - de la demnitari la secretare, apoi vad pe cine am in tara respectiva si ce posibilitati informative are. Acoperirea ii permite sa se apropie de detinatorul informatiei? El trebuie studiat, cultivat si in final recrutat.
Bine-bine, dar agentul recrutat de un spion este, de fapt, tradator. Cum e cand stau la o aceeasi masa spionul si tradatorul? "Pentru mine agentul e un instrument. Nu gandesc ca e bun sau rau - ma ajuta sa-mi fac treaba".
Omul de vizavi
Un bun spion este omul de vizavi, anonimul despre care nu poti sa spui prea multe, doar ca e de treaba si ca nu vorbeste mult. O imagine confuza, care nu poate fi identificata precis. E o meserie care se practica mereu la limita dintre da si nu. Pentru ca isi conspira identitatea, ofiterul acoperit trebuie sa evite locurile stramte, in care sa dea explicatii. El trebuie sa plece de la premiza ca oricine poate fi cadru de contrainformatii. Trebuie sa se fereasca, de aceea imaginea lui trebuie sa fie stearsa.
"Preferam oameni cu un intelect mediu spre superior, cu un bun echilibru emotional, adaptabili si care pot lucra individual, fara a uita rolul echipei. Mai ales trebuie sa-si iubeasca tara si sa aiba spirit de sacrificiu. Daca ai intrat in spionaj este pentru ca nu esti multumit cum arata tara ta azi. Lucrezi pentru un ideal. Dar nu lucrezi singur. In colegi trebuie sa ai intotdeauna incredere. Agentului trebuie sa-i oferi ceea ce vrea: prietenie, distractie, un confident, jocuri de noroc, sex sau bani. Suntem provideri de servicii. Cei mai usor de recrutat sunt cei care au un handicap, anumite defecte, sau sunt neinspirati in conversatie - tipi pe care sefii ii bestelesc, iar colegii nu-i invita la bere". Imi intrerup confidentul ca sa-l intreb daca are mustrari de constiinta. "Pe fond, a fost un joc in care i-ai oferit sanse relativ egale. N-a fost o vanatoare in tarc, a fost o vanatoare la padure. Putea sa te ia el. Sprijinul tau e ca faci asta intr-un scop care e deasupra ta".
Stam de ceva vreme de vorba, dar omul din fata mea nu si-a modificat in nici un fel dispozitia. E egal - nu s-a enervat si nici nu pare stanjenit de atatea intrebari. Imi povesteste ca spionii se recunosc intre ei si uneori incearca sa se recruteze reciproc. Se recunosc in primul rand dupa comportament - dupa cum si-au ales locul la masa, ce intreaba, cum privesc, reusind sa vada totul fara sa para ca se uita. Un spion nu se duce niciodata drept la chiosc sa-si cumpere ziare. Totdeauna face o bucla, sa vada cine-i in spatele lui.
Toti cei cu care am vorbit mi-au spus ca se tem cand lucreaza. Ca asteptarile dureaza prea mult ("Se executa asteptarea", spun ei.) Se tem si atunci cand nu vad filajul: "Nu poti sa stii: esti tampit ca nu-l vezi, sau chiar nu e acolo? Si daca nu e acolo, de ce nu e?"
Pofta buna, domnule spion!
Povestea spionului curge mai departe, intrerupta din cand in cand de intrebarile mele: "Ma intorceam la ambasada, cu niste notite de la un agent. Pe drum - filtru. Am inghitit hartiile. Ar fi trebuit sa se dizolve in saliva. Nici gand. Le-am inghitit greu, in timp ce continuam sa conduc calm. Am trecut cu bine de baraj - nu ma voiau pe mine. In ambasada am descoperit ca mancasem nota de plata de la restaurant si bonul de benzina. Erau din hartie obisnuita si nici nu mai aveam ce sa decontez." Totul se terminase cu bine s-a gandit spionul, privind cu mintea goala in haul spaimei care inca nu-i trecuse, dar se aseza straturi-straturi, ca un mal rascolit.
Alta data a plecat intr-o tara straina, sa recupereze niste materiale ascunse in zidul unei ruine istorice. Peste noapte ninsese si pana la zid era o portiune de zapada neatinsa, care i-ar fi putut trada pasii. Omul s-a speriat de zapada alba ca nevinovatia si a lasat secretele sa doarma mai departe in adancitura dintre pietre.
"Noroc ca nu traim prea mult"
Uneori spionii incearca sa se recruteze unii pe altii. Le face placere jocul si, daca nu reusesc, se bat pe umar ca niste buni colegi. Vanatoarea de oameni si de informatii e mereu deschisa. Mi-a mai spus oficialul SIE ca singurul loc unde se simte in siguranta e la birou. Acolo nu trebuie sa minta, de acolo nu poate sa-l ridice nimeni. "Lumea noastra reala e aici. Afara traim intr-o realitate fabricata de noi. Am avut in lucru o persoana foarte culta. A trebuit sa citesc Lao Tse, pentru ca lui ii placea Lao Tse. Am cerut cartile din Centrala." E greu sa devii mereu altul? "Respect regulile. Vreau sa cred ca stiu in ce traiesc. Ce e in interiorul meu, e problema mea. Pana la urma e o chestiune de liber arbitru." Dar moralitatea? "V-am spus: totul se subordoneaza interesului national. Orice altceva e o complicatie inutila. Daca ai mustrari de constiinta pentru felul cum ti-ai servit tara, du-te la Plafar." Cum e cand iese un spion la pensie? "Greu. Sufletul ramane aici. Te gandesti mereu la ce-ai lasat in urma. Noroc ca nu traim prea mult".
Nu mai aveam ce sa-l intreb. In lift, pe un ton alb, ma informeaza: o sa vina toamna. Confirm ca da, vine toamna. Am senzatia stranie ca pentru mine asta inseamna altceva decat pentru el. La iesire spunem amandoi in acelasi timp ca ne-a parut bine de cunostinta.
_________________
informatia inseamna putere
Cei implicati numesc spionajul "Marele Joc". Un joc de societate. De-a realitatea. Rafinat, subtil, crud. Fara reguli si fara final. Am vorbit cu cativa jucatori - oameni fara fata, cu minti de derbedei si suflete de patrioti. Mi-au spus ca nu poti sa pui mana pe informatia vitala pentru tara ta decat daca minti, furi si inseli. Ca sa poti face asta - pentru tara si nu in interes personal - trebuie sa fii un om de treaba, hotarat si fara multe intrebari in suflet. Asa sunt ei. Fac ce au de facut si gata. Traiesc intr-o lume apasata de propriile ei taine si de faptul ca orice inseamna de fapt altceva.
Trecem zilnic pe langa spioni
Florian Garz a lucrat in informatii militare tot timpul Razboiului Rece. Va implini curand 70 de ani. E un batran inalt. A fost candva un barbat frumos. Nu crede nimic. Nu vede decat minti luate in posesie de alte minti. Mi-a povestit despre acoperiri: "Bucurestiul este cadrul operativ in care-si desfasoara activitatea agenti si ofiteri acoperiti din serviciile noastre si din servicii straine. Ei culeg informatii, se intalnesc, schimba mesaje, sub privirile a doua milioane si jumatate de cetateni, care zilnic trec pe langa spioni. Orice spion are o acoperire." Acoperirea este o identitate legendata - spionul se prezinta intr-o alta calitate si sub alt nume decat cele reale. Poate fi legala (pasaport diplomatic) ori ilegala (acte false). Chiar daca este prins in flagrant, spionul cu acoperire diplomatica nu poate fi judecat. Va fi expulzat. Contrainformatiile statului-gazda pornesc de la premisa ca toti diplomatii sunt spioni si-i urmaresc pe toti. Diplomatii stiu si se uita mereu in spate, unde de cele mai multe ori vad filajul. "Pasaportul diplomatic iti garanteaza ca nu vei fi arestat, dar nu-ti garanteaza viata. O masina condusa de un betiv poate sa dea peste tine si mai exista varianta sa fii impuscat cu un cartus cat un bob de piper, infectat cu tuberculoza rezistenta la antibiotice. Vei fi un diplomat care a murit la post, desi in urma cu doua zile era sanatos tun". Cand imi explica asta, Florian Garz e chiar didactic.
O acoperire semilegala poate fi cea de jurnalist sau om de afaceri. Ultima este din ce in ce mai mult folosita - informatiile economice devin tot mai importante. Daca in perioada Razboiului Rece agentiile de spionaj alocau 4-5% din resurse pentru informatii economice, acum spionajul economic poate consuma pana la 45% din resurse. "Nu exista companie serioasa, mai ales cele transnationale, care sa nu aiba serviciu de spionaj propriu", spune colonelul Garz.
Impersonare si filaj
Cea mai spectaculoasa dar si cea mai riscanta ramane, desigur, acoperirea ilegala. Un procedeu des folosit este impersonarea. Colonelul povesteste simplu, ca o reteta de paprikas: "un cetatean maghiar a murit intr-un accident; s-a inecat in Balaton; nu i s-a mai gasit cadavrul; poate l-ai inecat chiar tu." Ofiterul acoperit preia identitatea ramasa vacanta si locul in societate al disparutului. Acestia sunt ofiteri deplin conspirati sau fantome. Nici nu trec pe strada pe care se afla ambasada tarii lor. Inainte de a se stabili in statul-tinta, fac ocolul lumii, ca sa-si stearga urmele. Iau legatura cu controlorii lor pe teritoriul altui stat, sau prin legaturi conspirate.
Mi-a mai povestit Garz si despre filaj. "La o intalnire cu agentul pleci cu trei ore inainte. Daca ai constatat filajul pe urmele tale, te duci acasa si te culci. Restul sunt povesti - ca rupi filajul, ca-l prafuiesti - toate sunt povesti. Nu faci asa ceva, pentru ca risti - acoperirea ta si poate chiar viata agentului. Rusii au inventat o metoda pentru ca spionii lor cu acoperire diplomatica sa poata iesi din ambasada fara sa fie observati. In principiu, intrarile si iesirile din ambasade sunt monitorizate de contraspionajul statului-gazda. Atunci cand cineva urmeaza sa aiba un contact operativ important, se organizeaza iesiri in cascada - intr-un interval de 20 de minute ies 50 de persoane. Unul dintre cei ce ies este spionul care urmeaza sa mearga la intalnire. Dar nu sunt destule echipe sa-i fileze pe toti."
"Cum il sustine funia pe spanzurat"
"Ca sa te poti intalni cu agentul - continua Garz sa povesteasca - si sa faci schimb de informatii, trebuie sa cunosti Bucurestiul cum nu te cunoaste mama ta pe tine. Trebuie sa stii unde sunt sediile SRI, SIE, MapN - oficiale, si conspirate. Trebuie sa stii unde sunt toate obiectivele de securitate nationala. Acolo nu-ti dai intalnire, locurile sunt supravegheate, fotografiate si filmate. O casuta tainica nu se foloseste de doua ori, pentru ca te-ai dus naibii. Spionul nu va intra in situatii care sa-i compromita acoperirea. Se va apropia de informatie cat ii permite legenda. Daca e cersetor si supravegheaza intrarea in Ministerul Apararii nu intra in restaurantul de peste drum.
"Cand m-am prezentat la post la Ankara, unde am fost atasat militar adjunct - povesteste Garz - m-a primit ministrul Apararii, care mi-a spus: <<Ne bucuram ca sunteti aici, va vom sustine!>> Iar eu am gandit: cum il sustine funia pe spanzurat. Astea sunt relatiile diplomatice. Cand am plecat, acelasi general mi-a spus: <<Domnule maior, am informatii precise ca, pe timpul sederii dumitale aici, ai fost foarte activ. Imi pare rau ca nu te-am prins>>. Eu am raspuns: <<Domule general, mie nu-mi pare rau>>. Ca spion, daca ai fost prins, nu recunosti nimic. Negi pana in pinzele albe."
Semaforul si transferul de informatii
S.I., fost spion si el, vede strada altfel decat un om obisnuit. Si pe oameni ii vede altfel. A lucrat la Lisabona. Explica fara ifose si fara falsa modestie: "Vorbesc franceza foarte bine si portugheza ca si cum m-as fi nascut la Lisabona. Am facut mii de fotografii. Stiu sa folosesc cifrul. Vad filajul foarte bine, de asta poti sa fii sigura; in dosarul meu de contrainformatii scrie ca nu pot fi filat."
Ma plimba cu masina prin Bucuresti sa-mi arate unde se pot face contacte-fulger, pentru transmiterea de materiale. Filajul e la 20-30 de metri in spate. Loc suficient ca, daca straduta e cotita, sa existe momentul de izolare in care ofiterul si sursa sa transfere rapid materialul de la unul la celalalt. Cei doi pot purta un semn ca totul e in regula - un fular rosu. Metoda se numeste "semafor". Au o ora fixa de intalnire: 4.03 p.m. si un loc foarte precis - la jumatatea strazii Intrarea Jijia, care se deschide din Polona. Pentru ca strada e in zig-zag, locul acela nu poate fi vazut de filaj, din oricare parte ar veni. Gangurile din zona "13 septembrie" au fost folosite de generatii de elevi ai scolii romanesti de spionaj. Orice loc ascuns, dar care pare la vedere, e propice pentru transferul de informatii. Interlocutorul meu insista mult pe momentul de izolare. "Si cand folosesti o <<casuta postala>> trebuie sa ai momentul de izolare - la depunere si la ridicarea materialului". Spionajul, ca si spovedania, e o taina. Pentru implinirea ambelor e nevoie de doua lucruri - informatia si intimitatea - explica S.I.
Cateodata e nevoie si de umor. Dupa ce venise dreapta la putere in Portugalia, spionul a vazut in spate cinci masini de filaj. Il presau. A trimis un coleg dupa ziare. Filajul, dupa el. Apoi pe sotia atasatului militar. Idem. A vorbit cu toata lumea din ambasada si au plecat, pe drumuri diferite spre Sintra - un loc pitoresc de langa Lisabona. S-au intalnit acolo. Locul colcaia de masini de filaj. Ii aruncasera unii peste altii. Dupa asta baietii de la securitatea interna s-au potolit.
Tinta
Ultima discutie am avut-o la SIE - cartierul general al spionajului romanesc. M-am intalnit cu un sef de structura. N-am voie sa-i public numele.
Aveam in fata un spion adevarat. Unul care, ca sa folosesc expresia cuiva din bransa, inca mai "baga mana-n coca". Maruntel, negricios, foarte politicos si foarte calm. Venise saptamana trecuta dintr-o tara a lumii a treia. Zambet placut, fata rotunda. Genul care iti inspira incredere. Varsta - oricare intre 30 si 60 de ani. Cu o cafea in fata (eu) si un ceai (el), ofiterul a inceput sa ma prelucreze. "Traim intr-o lume in care accesul la informatie este resursa de putere. Tari si organizatii isi protejeaza informatiile cu sisteme din ce in ce mai sofisticate. Dar sistemele sunt manevrate de om. Iar omul poate fi influentat, constrans, santajat, compromis, manipulat, educat. Sa zicem ca ne intereseaza programul de inarmare al statului Alfa. Identific toti posibilii detinatori ai informatiei - de la demnitari la secretare, apoi vad pe cine am in tara respectiva si ce posibilitati informative are. Acoperirea ii permite sa se apropie de detinatorul informatiei? El trebuie studiat, cultivat si in final recrutat.
Bine-bine, dar agentul recrutat de un spion este, de fapt, tradator. Cum e cand stau la o aceeasi masa spionul si tradatorul? "Pentru mine agentul e un instrument. Nu gandesc ca e bun sau rau - ma ajuta sa-mi fac treaba".
Omul de vizavi
Un bun spion este omul de vizavi, anonimul despre care nu poti sa spui prea multe, doar ca e de treaba si ca nu vorbeste mult. O imagine confuza, care nu poate fi identificata precis. E o meserie care se practica mereu la limita dintre da si nu. Pentru ca isi conspira identitatea, ofiterul acoperit trebuie sa evite locurile stramte, in care sa dea explicatii. El trebuie sa plece de la premiza ca oricine poate fi cadru de contrainformatii. Trebuie sa se fereasca, de aceea imaginea lui trebuie sa fie stearsa.
"Preferam oameni cu un intelect mediu spre superior, cu un bun echilibru emotional, adaptabili si care pot lucra individual, fara a uita rolul echipei. Mai ales trebuie sa-si iubeasca tara si sa aiba spirit de sacrificiu. Daca ai intrat in spionaj este pentru ca nu esti multumit cum arata tara ta azi. Lucrezi pentru un ideal. Dar nu lucrezi singur. In colegi trebuie sa ai intotdeauna incredere. Agentului trebuie sa-i oferi ceea ce vrea: prietenie, distractie, un confident, jocuri de noroc, sex sau bani. Suntem provideri de servicii. Cei mai usor de recrutat sunt cei care au un handicap, anumite defecte, sau sunt neinspirati in conversatie - tipi pe care sefii ii bestelesc, iar colegii nu-i invita la bere". Imi intrerup confidentul ca sa-l intreb daca are mustrari de constiinta. "Pe fond, a fost un joc in care i-ai oferit sanse relativ egale. N-a fost o vanatoare in tarc, a fost o vanatoare la padure. Putea sa te ia el. Sprijinul tau e ca faci asta intr-un scop care e deasupra ta".
Stam de ceva vreme de vorba, dar omul din fata mea nu si-a modificat in nici un fel dispozitia. E egal - nu s-a enervat si nici nu pare stanjenit de atatea intrebari. Imi povesteste ca spionii se recunosc intre ei si uneori incearca sa se recruteze reciproc. Se recunosc in primul rand dupa comportament - dupa cum si-au ales locul la masa, ce intreaba, cum privesc, reusind sa vada totul fara sa para ca se uita. Un spion nu se duce niciodata drept la chiosc sa-si cumpere ziare. Totdeauna face o bucla, sa vada cine-i in spatele lui.
Toti cei cu care am vorbit mi-au spus ca se tem cand lucreaza. Ca asteptarile dureaza prea mult ("Se executa asteptarea", spun ei.) Se tem si atunci cand nu vad filajul: "Nu poti sa stii: esti tampit ca nu-l vezi, sau chiar nu e acolo? Si daca nu e acolo, de ce nu e?"
Pofta buna, domnule spion!
Povestea spionului curge mai departe, intrerupta din cand in cand de intrebarile mele: "Ma intorceam la ambasada, cu niste notite de la un agent. Pe drum - filtru. Am inghitit hartiile. Ar fi trebuit sa se dizolve in saliva. Nici gand. Le-am inghitit greu, in timp ce continuam sa conduc calm. Am trecut cu bine de baraj - nu ma voiau pe mine. In ambasada am descoperit ca mancasem nota de plata de la restaurant si bonul de benzina. Erau din hartie obisnuita si nici nu mai aveam ce sa decontez." Totul se terminase cu bine s-a gandit spionul, privind cu mintea goala in haul spaimei care inca nu-i trecuse, dar se aseza straturi-straturi, ca un mal rascolit.
Alta data a plecat intr-o tara straina, sa recupereze niste materiale ascunse in zidul unei ruine istorice. Peste noapte ninsese si pana la zid era o portiune de zapada neatinsa, care i-ar fi putut trada pasii. Omul s-a speriat de zapada alba ca nevinovatia si a lasat secretele sa doarma mai departe in adancitura dintre pietre.
"Noroc ca nu traim prea mult"
Uneori spionii incearca sa se recruteze unii pe altii. Le face placere jocul si, daca nu reusesc, se bat pe umar ca niste buni colegi. Vanatoarea de oameni si de informatii e mereu deschisa. Mi-a mai spus oficialul SIE ca singurul loc unde se simte in siguranta e la birou. Acolo nu trebuie sa minta, de acolo nu poate sa-l ridice nimeni. "Lumea noastra reala e aici. Afara traim intr-o realitate fabricata de noi. Am avut in lucru o persoana foarte culta. A trebuit sa citesc Lao Tse, pentru ca lui ii placea Lao Tse. Am cerut cartile din Centrala." E greu sa devii mereu altul? "Respect regulile. Vreau sa cred ca stiu in ce traiesc. Ce e in interiorul meu, e problema mea. Pana la urma e o chestiune de liber arbitru." Dar moralitatea? "V-am spus: totul se subordoneaza interesului national. Orice altceva e o complicatie inutila. Daca ai mustrari de constiinta pentru felul cum ti-ai servit tara, du-te la Plafar." Cum e cand iese un spion la pensie? "Greu. Sufletul ramane aici. Te gandesti mereu la ce-ai lasat in urma. Noroc ca nu traim prea mult".
Nu mai aveam ce sa-l intreb. In lift, pe un ton alb, ma informeaza: o sa vina toamna. Confirm ca da, vine toamna. Am senzatia stranie ca pentru mine asta inseamna altceva decat pentru el. La iesire spunem amandoi in acelasi timp ca ne-a parut bine de cunostinta.
_________________
informatia inseamna putere
Foarte interesant si instructiv ...
RăspundețiȘtergereFelicitari !